UNDE MERGEM DUPA MOARTE ?

mormant

Branham are o invatatura ciudata despre „unde mergem dupa moarte” !

De exemplu el spune urmatoarele:

Aşa cum voi începeţi să vedeţi că zilele vieţii voastre venind tot mai aproape , atunci tu începi să te pregăteşti, să fii gata pentru acel măreţ eveniment. Aceasta este continuarea aceleiaşi vieţi într-o altă lume, într-un alt loc. 65-1205 Par. 22-24

Acum. Când noi murim acum, noi mergem direct în Prezenţa Atotputernicului Dumnezeu, într-un trup ceresc. Dacă eu aş întâlni pe Fratele Nevile sus acolo, dacă noi amândoi am muri acum, într-o oră de acum eu l-aş întâlni; eu aş zice, „Salutare Frate Nevile”, eu aş vorbi cu el.

Priviţi. Jesus a spus ucenicilor, aşa cum ei luau Împărtăşirea lor, El a zis, „Eu nu voi mai mânca din rodul viţei de vie până când eu nu îl voi gusta cu voi, nou, în Împărăţia Tatălui Meu”. Este aceea corect? Vedeţi? Acolo este aceea. Când morţii mor…. O persoană justificată, stând în Prezenţa lui Dumnezeu, merge în Prezenţa Lui ca o fiinţă nemuritoare şi trăieşte tărâmurile binecuvântate ale păcii până în ziua în care – se întoarce înapoi .

Acum, acolo a fost un timp când oamenii nu au mers în prezenţa lui Dumnezeu când ei au murit, cei justificaţi. Aceea era în Vechiul Testament. Ei mergeau într-un loc numit Paradis, şi acolo sufletele celor drepţi au aşteptat în paradis. Dar Paradisul era un loc unde Dumnezeu ţinea sufletele într-un loc cum ar fi o ţară de vis, până când Sângele lui Jesus Christ a fost vărsat; pentru că sângele taurilor şi al ţapilor nu putea să ia păcatul la o parte; el doar acoperea păcatul. Dar Sângele lui Isus ia la o parte păcatul .

Acum, către voi prieteni, dacă tu eşti un păcătos, care ai întrebat aceasta, Dumnezeu să fie îndurător cu tine. Da domnule. Tu nu mai eşti numai sub condamnare acum, nu aici, nu. Tu vei prospera şi vei merge mai departe. Şi toate acestea sânt prin îndurarea lui Dumnezeu. Acestea toate sânt prin îndurarea lui Dumnezeu, aceea că tu prosperi şi faci ceea ce faci. Aceasta este adevărat. Dar într-una din aceste zile, dacă tu eşti un păcătos şi sufletul tău alunecă afară, el va merge acolo la judecată şi va fi condamnat (osândit). Şi atunci tu vei fi aruncat afară, şi tu vei fi în chinuri până în ziua când tu vei fi adus înapoi pe acest pământ din nou . Şi tu vei primi un trup imortal, un trup nemuritor care nu poate să moară, şi vei fi aruncat afară în întunecime unde, acolo va fi plâns, şi vaiete, şi scrâşnitul dinţilor. Tu vei fi aruncat în iad, unde viermele nu moare niciodată şi focul nu este niciodată stins , şi tu vei fi chinuit prin toate aceste vremuri care vor veni. Jesus a spus aceea. Aceea este un tablou negru (sumbru), dar este ceea ce a spus Biblia.        Dacă Dumnezeu atât a condamnat păcatul, şi aceea a costat aşa un preţ, ce s-ar întîmpla dacă acele duhuri rele ar putea să fie libere (să scape) din nou? Noi am avea din nou lucrul pe care l-am avut în ultimii şase mii de ani. Este aceea corect ? Acolo nu va mai fi o altă ocazie din nou.   Acum, tu spui, „Ei bine, eu cred că atunci când tu mergi la mormânt tu mergi în iad. Trupul tău merge în iad; aceea este corect. „Iad” înseamnă „separare”. „Moarte” înseamnă „separare”. Trupul tău moare, se separă. Tu de duci de la cei dragi ai tăi, dar nu despre aceasta vorbim noi acum. „Omul este făcut ca să moară, apoi după aceea, judecata” . Deci, când credinciosul moare, el merge în Prezenţa Creatorului său, a Dumnezeului său. Iar păcătosul, când el moare, el merge către destinaţia lui    54-0103 E intreb. 109-114, 119

Acum, a cincea dimensiune este acolo unde este păcătosul, acolo unde merge necredinciosul când moare. A cincea dimensiune este o dimensiune oribilă. Acum, acest om…. Şi când un Creştin moare, el merge în a şasea dimensiune. Şi Dumnezeu este în a şaptea dimensiune. Acum, atunci vedeţi voi, Creştinul când el moare, el merge sub altarul lui Dumnezeu, chiar drept în Prezenţa lui Dumnezeu, sub altar. Şi el este în odihnă.  Ca să o lămurim. Când un om are un coşmar, el nu este complect adormit, şi nici nu este treaz. El undeva este între a fi adormit şi treaz, şi acela este ceea ce îl face pe el să aibă acel lucru oribil de tremurat şi strigăte, pentru că el nu este adormit, şi el nu este nici trez. Şi noi luăm aceasta, pentru a vedea unde un om merge când el moare neconvertit. El şi-a trăit timpul lui, el este mort pe pământ, şi el nu poate merge în Prezenţa lui Dumnezeu, pentru că el nu este potrivit să meargă acolo fără Sânge. Şi el este prins. El nu poate să se întoarcă pe pământ, pentru că timpul lui s-a terminat aici pe pământ, şi el este prins între (la mijloc), şi el este într-un coşmar. Vedeţi? El nu poate merge în Prezenţa lui Dumnezeu ca să aibe odihnă. El nu poate să se întoarcă înapoi pe pământ, pentru că timpul lui este gata. El este într-un coşmar, şi acolo el rămâne până în ziua judecăţii; este un lucru oribil să fii în aceea. 62-0908

Şi atunci eu m-am gândit seara trecută după ce eu am mers acasă, şi m-am întins pentru câteva minute, eu m-am gândit la timpul când sufletul iese afară din om, ce se întâmplă? Este viaţa lui interioară care s-a mutat afară. El nu este mort, el trăieşte încă. Vedeţi, el trăieşte pentru totdeauna. Şi cei dragi ai noştri care au trecut dincolo de acest văl, ei sânt într-un trup care noi încă nu ştim ce este . Încă nu este descoperit. Acolo sânt trei stagii a fiecărui lucru. Este un stagiu a trupului muritor, , trupul nemuritor, şi apoi cel glorificat, a trupului înviat. Doar la fel, celelalte lucruri, cum este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, merg într-un singur canal, şi cele trei fac unul. Justificare, sanctificare, botez cu Duhul Sfânt în un singur canal, fac una. Şi duh, trup şi spirit fac una. Şi aceasta călătoreşte în treiuri, şi cele trei sânt una. Şi când sufletul părăseşte trupul, el porneşte în călătoria lui către un loc de odihnă într-un trup care este într-o formă şi asemănare a acestui trup, dar el nu este acest fel de trupDar atunci când acel trup, de felul trupului ceresc, când se întoarce înapoi pe pământ, el îşi ia substanţele in care a trăit o dată, şi atunci el devine un trup glorificat . Acel trup este trupul în care noi l-am văzut pe Domnul Isus în trupul Lui de înviere. „Ce vom fi, nu s-a arătat încă„, a spus Ioan, „dar noi ştim că vom avea un trup glorificat, ca şi al Lui. Pentru că noi Îl vom vedea pe El aşa cum El este.”  58-1005M Par. E-11 – E-14

Şi când tu mori, tu începi…. Când moartea te loveşte în trupul acesta, şi inima încetează să mai bată, şi roţile muritoare încep să se oprească, acea mică umbră care era o umbră a umbrelor, într-o secundă ea devine o umbră a umbrelor, apoi următorul lucru ea devine umbra, apoi următorul lucru ce devine este un mic lucru, apoi el devine un mic golf, apoi el devine un râu, şi următorul lucru el devine un ocean, şi după un timp tu stai în prezenţa celor dragi ai tăi stînd dincolo, îmbrăcaţi în îmbrăcămintea trupului ceresc, voi vă recunoaşteţi unul pe altul, şi voi vă iubiţi unul pe altul. Tu te-ai transformat din nou într-un om tânăr şi o femeie tânără. Cu adevărat corect. Ei aşteaptă acolo până la venirea Domnului Jesus. Acum, amintiţi-vă, acela este un trup ceresc, nu glorificat, ci un trup ceresc. Şi într-o zi acel trup ceresc va părăsi cerul împreună cu Jesus. „De aceea Eu vă spun vouă” . Aceste trupuri cereşti vin jos şi îmbracă trupurile pământeşti glorificate. „Şi noi cei vii care vom fi rămas, vom fi schimbaţi într-o clipă, la clipeala ochiului, şi vom fi luaţi împreună cu ei să întâmpinăm pe Domnul în văzduh„.60-0518 Par.   67 – 70

Am zis, “Eu am predicat fiecare cuvânt pe care ei l-au predicat. Eu nu am deviat de la aceasta nici într-o parte nici în cealalată. Unde ei au botezat în Numele Domnului Jesus Christos, şi eu am făcut-o. Unde ei au învăţat botezul cu Duhul Sfânt, şi eu am făcut-o. Orice ei au învăţat, şi eu am învăţat la fel.” Şi acei oameni au strigat şi au zis, “Noi ştim aceasta, şi noi ştim că ne vom duce împreună cu tine înapoi pe pământ într-o zi.” A zis, “Isus va veni, şi tu vei fi judecat conform cu Cuvântul pe care tu ni l-ai predicat. Şi apoi, dacă tu vei fi acceptat la timpul acela,” şi a zis, “atunci tu ne vei prezenta pe noi Lui, ca şi trofee ale slujbei tale.”A zis, “Tu ne vei conduce la El, şi cu toţii împreună, noi vom merge înapoi pe pământ, pentru a trăi pentru totdeuna” Am zis, “Trebuie eu să mă întorc înapoi acum?” .“Da, dar continuă să presezi înainte”.

Am privit, şi eu am putut vedea oamenii, doar atât cît am putut cuprinde cu privirea, şi ei tot veneau continuu, dorind să mă îmbrăţişeze, strigând, “Oh, scumpul nostru Frate”. Chiar în acel moment un Glas a zis, “Tot ceea ce tu ai iubit vreodată, şi tot ceea ce te-a iubit pe tine, Dumnezeu ţi-a dat ţie aici”. Şi am privit şi iată venind bătrânul meu câine, păşind sus. Iată venind şi calul meu care şi-a pus capul lui pe umărul meu şi a nechezat.  A zis, “Tot ceea ce tu ai iubit, şi tot ceea ce te-a iubit pe tine vreodată, Dumnezeu ţi-i i-a dat ţie prin slujba ta. 60-0515M Par. 19-2 la 23-6


Acum sa tragem concluzia din ceea ce ne-a spus Branham:

1 – Aceasta este continuarea aceleiaşi vieţi într-o altă lume, într-un alt loc. 65-1205 

Raspuns: Daca moartea ar fi continuarea aceleasi vieti , intr-o alta lume nu inteleg ce importanta mai are „Rapirea”, „Venirea Domnului” si „Judecata” !

2 – Când noi murim acum, noi mergem direct în Prezenţa Atotputernicului Dumnezeu, într-un trup ceresc. 54-0103 E

– O persoană justificată, stând în Prezenţa lui Dumnezeu, merge în Prezenţa Lui ca o fiinţă nemuritoare şi trăieşte tărâmurile binecuvântate ale păcii până în ziua în care – se întoarce înapoi .54-0103 E

Raspuns: Biblia spune ca un credincios cand moare el se odihneste ! Biblia nu spune ca la moarte sufletul credinciosului merge in cer in prezenta lui Dumnezeu, pentru ca apoi sa se intoarca pe pamant ! Acest fel de invatatura nu vine de la Apostoli !

AP 14 : 12-13 Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” Şi am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!”

1 Corinteni 15 :51-54 Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta, supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.

Pavel ne spune ca doar la rapire trupurile noastre vor fi schimbate si abia atunci se va implini acel cuvant „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.”

3 – Aceea era în Vechiul Testament. Ei mergeau într-un loc numit Paradis, şi acolo sufletele celor drepţi au aşteptat în paradis. Dar Paradisul era un loc unde Dumnezeu ţinea sufletele într-un loc cum ar fi o ţară de vis,54-0103 E

Raspuns: Am cautat in Biblie cuvantul „Paradis” si nu l-am gasit ! Am cautat in dictionar si acest cuvant se refera la „Gradina Eden” !

Biblia spune ca sufletele adormite merg in „Locuinta Mortilor” nu in „Paradis” si nu era o tara de vis !

  • 1 Samuel 2:6 Domnul omoară şi învie, El coboară în Locuinţa morţilor şi El scoate de acolo.
  • Iov 7:9 Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa morţilor!
  • Iov 17:13 Când Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, când în întuneric îmi voi înălţa culcuşul;
  • Iov 21:13 Îşi petrec zilele în fericire şi se coboară într-o clipă în Locuinţa morţilor.
  • Psalmii 89:48 Este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din Locuinţa morţilor?

4 – Dacă tu eşti un păcătos şi sufletul tău alunecă afară, el va merge acolo la judecată şi va fi condamnat . Şi atunci tu vei fi aruncat afară, şi tu vei fi în chinuri până în ziua când tu vei fi adus înapoi pe acest pământ din nou. Şi tu vei primi un trup imortal, un trup nemuritor care nu poate să moară, şi vei fi aruncat afară în întunecime unde, acolo va fi plâns, şi vaiete, şi scrâşnitul dinţilor. Tu vei fi aruncat în iad, unde viermele nu moare niciodată şi focul nu este niciodată stins , şi tu vei fi chinuit prin toate aceste vremuri care vor veni54-0103 E

Raspuns: Unde scrie ca un pacatos, merge la judecata, apoi va fi aruncat afara in chinuri pana cand va invia?

Cum sa primeasca un pacatos un trup nemuritor, care nu poate sa moara?

Pai nu spunea Branham ca pacatosii nu au viata vesnica? Nu spunea el ca Iazul de foc nu e vesnic?

5 – A cincea dimensiune este acolo unde este păcătosul, acolo unde merge necredinciosul când moare.62-0908

Raspuns: Vreau dovada Biblica pentru aceasta invatatura !

6 – Şi când un Creştin moare, el merge în a şasea dimensiune.62-0908

Raspuns: Vreau dovada Biblica pentru aceasta invatatura !

7- Şi Dumnezeu este în a şaptea dimensiune62-0908

Raspuns: Vreau dovada Biblica pentru aceasta invatatura !

8 – Este un stagiu a trupului muritor, , trupul nemuritor, şi apoi cel glorificat, a trupului înviat.58-1005M

Raspuns: Vreau dovada Biblica pentru aceasta invatatura !

Cat despre un „trup nemuritor” eu stiu un singur lucru: Doar Dumnezeu este nemuritor !

Daca sufletul ar fi nemuritor atunci cum ar putea Dumnezeu sa spuna :

Matei 10 :28 Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.

Romani 2 :7 Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea;

1 Timotei 6 :16 singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin.

1 Timotei 1 : 17 A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin.

9 – Si după un timp tu stai în prezenţa celor dragi ai tăi stînd dincolo, îmbrăcaţi în îmbrăcămintea trupului ceresc, voi vă recunoaşteţi unul pe altul, şi voi vă iubiţi unul pe altul. Tu te-ai transformat din nou într-un om tânăr şi o femeie tânără. Cu adevărat corect. Ei aşteaptă acolo până la venirea Domnului Isus. 60-0518

-Şi într-o zi acel trup ceresc va părăsi cerul împreună cu Isus. „De aceea Eu vă spun vouă” . Aceste trupuri cereşti vin jos şi îmbracă trupurile pământeşti glorificate. „Şi noi cei vii care vom fi rămas, vom fi schimbaţi într-o clipă, la clipeala ochiului, şi vom fi luaţi împreună cu ei să întâmpinăm pe Domnul în văzduh„. 60-0518

Raspuns: Pana la inviere toti credinciosii vor fi „adormiti” si se vor odihnii, nu vor fi impreuna cu Isus pana la inviere !

1 Corinteni 15 :51-54  Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi,într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.Când trupul acesta, supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.

10 – A zis, “Isus va veni, şi tu vei fi judecat conform cu Cuvântul pe care tu ni l-ai predicat. Şi apoi, dacă tu vei fi acceptat la timpul acela,” şi a zis, “atunci tu ne vei prezenta pe noi Lui, ca şi trofee ale slujbei tale.”A zis, “Tu ne vei conduce la El, şi cu toţii împreună, noi vom merge înapoi pe pământ, pentru a trăi pentru totdeuna”. 60-0515M

Raspuns: Branham a spus ca credinciosul nu va fi judecat niciodata ! Totusi in vedenia lui , i se spune ca El va fi judecat ! 

Apoi i se spune: “Tu ne vei conduce la El, şi cu toţii împreună, noi vom merge înapoi pe pământ, pentru a trăi pentru totdeuna”. Intreb si eu de unde sa se intoarca pe pamant daca Biblia spune clar ca cei adormiti in tarana pamantului vor invia, nu cei care sunt in cer vor invia ! Unde ati gasit scris ca mortii vor cobora din cer pentru inviere? Pavel spune ca cei vii, nu o vor lua inaintea celor morti ! Oare Pavel nu stia ca ei sunt deja in cer ?Pavel stia ca ei nu sunt in cer !

  • Daniel 12:2 Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.
  • 1 Tesaloniceni 4:15-17 Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţiCăci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în HristosApoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

11 – Şi am privit şi iată venind bătrânul meu câine, păşind sus. Iată venind şi calul meu care şi-a pus capul lui pe umărul meu şi a nechezat.  A zis, “Tot ceea ce tu ai iubit, şi tot ceea ce te-a iubit pe tine vreodată, Dumnezeu ţi-i i-a dat ţie prin slujba ta. 60-0515M

Raspuns: Aceasta vedenie pe care Branham a avut-o nu o pot considera ca si venind de la Dumnezeu !

In Biblie nu se gaseste asemenea invatatura ca animalele ajung in Cer ! Este aberant si nebiblic ! Doar cei care au fost scrisi dinainte de intemeierea lumii vor intra ! Nu cred ca, cainele lui Branham a fost scris acolo ! Si nici calul lui ! Nici nu vreau sa imi imaginez daca un crestin ar avea cativa serpi si i-ar iubii ca animale de casa ! Binenteles ca aceia ar trebuii sa ii intalneasca in cer ! Ce aberatie antibiblica !

Concluzia si raspunsul meu !

Biblia ne invata ca in vechime (vechiul testament) moartea era numita „adormire”

Vedem ca toti oameni lui Dumnezeu din vechime au „adormit” !

  • 1 Imparati 2:10 David a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat în cetatea lui David.
  • 1 Imparati 11:43 Apoi Solomon a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat în cetatea tatălui său, David. În locul lui a domnit fiul său Roboam.
  • 1 Imparati 14:20 Ieroboam a împărăţit douăzeci şi doi de ani; apoi a adormit cu părinţii săi. Şi în locul lui a împărăţit fiul său Nadab.
  • 1 Imparati 14:31 Roboam a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat cu părinţii lui în cetatea lui David. Mama sa se numea Naama, amonita. Şi în locul lui a împărăţit fiul său Abiam.
  • 1 Imparati 15:8 Abiam a adormit cu părinţii lui şi l-au îngropat în cetatea lui David. Şi în locul lui a domnit fiul său Asa.
  • 1 Imparati 15:24 Asa a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat cu părinţii lui în cetatea tatălui său David. Şi în locul lui a domnit fiul său Iosafat.
  • 1 Imparati 16:6 Baeşa a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat la Tirţa. Şi în locul lui a domnit fiul său Ela. 1 Imparati 16:28 Omri a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat la Samaria. Şi în locul lui a domnit fiul său Ahab.
  • 1 Imparati 22:40 Ahab a adormit cu părinţii săi. Şi în locul lui, a domnit fiul său Ahazia.
  • 1 Imparati 22:50 Iosafat a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi, în cetatea tatălui său David. Şi în locul lui a domnit fiul său Ioram.
  • 2 Imparati 8:24 Ioram a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ahazia.
  • 2 Imparati 10:35 Iehu a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat la Samaria. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioahaz.
  • 2 Imparati 13:9 Ioahaz a adormit cu părinţii săi, şi l-au îngropat la Samaria. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioas
  • 2 Imparati 13:13 Ioas a adormit cu părinţii săi. Şi pe scaunul lui de domnie s-a suit Ieroboam. Ioas a fost îngropat la Samaria cu împăraţii lui Israel.
  • 2 Imparati 14:29 Ieroboam a adormit cu părinţii săi, cu împăraţii lui Israel. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Zaharia.
  • 2 Imparati 15:7 Azaria a adormit cu părinţii săi, şi l-au îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Iotam.
  • 2 Imparati 15:22 Menahem a adormit cu părinţii săi. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Pecahia
  • 2 Imparati 15:38 Iotam a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea tatălui său David. Şi în locul lui a domnit fiul său Ahaz
  • 2 Imparati 16:20 Ahaz a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ezechia.
  • 2 Imparati 20:21 Ezechia a adormit cu părinţii săi. Şi în locul lui a domnit fiul său Manase.
  • 2 Imparati 21:18 Manase a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în grădina casei, în grădina lui Uza. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Amon.
  • 2 Imparati 24:6 Ioiachim a adormit cu părinţii săi. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioiachin.

Dupa aparitia lui Isus pe pamant Biblia ne vorbeste de acelasi lucru „adormire” !

  • Faptele apostolilor 7:59-60 Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!” Apoi a îngenuncheat şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” Şi, după aceste vorbe, a adormit.
  • 1 Corinteni 15:6 După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit.
  • 1 Tesaloniceni 4:13 Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde.
  • 1 Corinteni 15:20 Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.

Biblia confirma faptul ca cei neprihaniti se vor odihni de ostenelile lor, insa nu spune niciunde ca ei merg in cer !

Pavel ne invata ca cei morti vor invia , si la acea inviere se vor imbraca in neputrezire, ceea ce inseamna ca acele suflete nu vin din cer !

1 Corinteni 15 :51-54 Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta, supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.

1 Corinteni 15:20-23 Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos;dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.

Ap 6 : 10-11 Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.

AP 14 : 12-13 Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” Şi am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!”

1 Ioan 3 : 2 Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.

 

27 de gânduri despre &8222;UNDE MERGEM DUPA MOARTE ?&8221;

  1. Cand ti-o veni la loc mintea, de prin pustietatile unde ti-au hasait-o pornirile tale de impotrivire la Mesajul Orei, poate te vei apuca si tu de citit si cercetat cunostintele acumulate de omenire , care astazi sunt lesne de accesat, pe internet , cu privire la concluziile cercetatorilor contemporani ai acestui fenomen al mortii fizice Vei observa , sper ca toate acelea dau dreptate afirmatiilor fratelui Branham , ca si Biblia, pe care se observa ca tu o cunosti doar ” pe dinafara „,
    Tu nu te astepti de la mine sa-ti dau invatatura pe acest blog si n-o vei primi chiar daca ti-as da, fiindca crezi de cuviinta sa te scolezi singur. Bine-ar fi , desigur, sa capeti de la Domnul intelepciunea, si sa nu mai fii ventrilog != vorbitor din burta

    Apreciază

    1. Vorbesti delirant la fel ca si profetul mincinos , mult si prost fi cooerent in vorbire…..daca nu vi odata cu pasaje biblice concludente pt ceea ce sustii SI promovezi mai bine taci ! nu lovi FARA ARGUMENTE in cei ce dau minciuna pe fata….. din toate comentariile tale nu am gasit NIMIC dar NIMIC care ma poate convinge ca simplu observator ca MESAJUL OREI nu este decât o intoxicare a CUVANTULUI ORIGINAL adica Evanghelia data odata pt todeauna sfintiilor, ca sa mustre sa invete si sa ne conduca in tot ADEVARUL, cel mai tare mesaj este noul testament care ne arata FALS oricealceva Extrabiblic si Neasevarat, profeti ILIE americani nu o sa gasesti scrisi promisi pt neamuri nicăieri in scripturi, Trezestete din Labirintul de minciuni in care traiesti si in care mai vrei sa atragi si pe altii

      Apreciat de 1 persoană

  2. Nu tot Israelul e Israel si nici toti de la Mesaj sunt la Mesaj.In fiecare biserica sunt cele 3 clase de credinciosi,chiar si la penticostali doar ca trebuie sa iese afara din babilonie la timpul hotarat de Dumnezeu!

    Apreciază

    1. Multe lucrurinebiblice sint la mesaj ,dar tu nu le poti vedea ca te uiti prin ochelarii lui Branham.Nu sint trei categorii de credinciosi, ce tu repeti ce ti-au bagat altii pe git.Sint doua categorii ; mantuiti si nemantuiti.Daca vrei sa mai vorbesti de 3 clase, e OK daca o faci cu ( CLASA).

      Apreciază

  3. Sunt 3 si aceia erau si in adunarile pe care Domnul Isus le avea.Prima cateogrie sunt cei 11 apostoli fara Iuda, a doua categorie era Iuda (credinciosul prefacut)si a trei a necredinciosi cei 70 de ucenici care au facut minuni si multimile care veneau doar pe minuni si mancare.

    Apreciază

  4. Iambre citeste in 2 Corinteni 5:1,2 si vezi ce zice despre corp ceresc nu corp glorificat,doar ca iti place sa faci pe interesantul.Iti dau si din vechiul testament cand varjitoarea din endor a chemat duhul lui Samuel.Bogatul si Lazar

    Apreciază

  5. Bine este ca omul să creadă Scriptura și nu învățăturile oamenilor, dacă vrea sa aibă viața veșnică pe Dumnezeu o dă celor ce păzesc poruncile Lui.

    2 Ioan 1:9 Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul.

    Apreciază

Lasă un răspuns către aperesebranham Anulează răspunsul